Stau.Uneori doar stau si privesc.E bine sa privesti.Uneori stau si privesc acasa pe geam,privesc cum frunzele cad ,isi schimba culoarea,mor,infloresc,traiesc.Uneori stau si privesc lumea,imi privesc prietenii,le privesc fericirea.Fericirea lor e pura,e vizibila,e in ochi,in ras,in ganduri,in gesturi.Ii privesc cum se distreaza,cum glumesc,cum isi traiesc viata lor simpla si lipsita de griji tipica adolescentei ,si parca le-o absorb si vreau sa le'o absorb,vreau sa o simt,vreau sa ma invaluiasca.Din pacate le privesc si tristetea.Tristetea provocata de o nota proasta,de o despartire prea brusca si nedorita,de o mica cearta sau de lucruri care vor sa se creada a fi importante desi nu sunt decat niste minuscule intamplari pe baza carora multi ne vom amuza in viitor.Adevarata tristete insa nu este vizibila,ea este ascunsa bine de catre cel pe care o simte.Este o tristete pe care nu multi dintre noi ar trebui sa o simta.Este acea singuratate pe care unii o simt.O simt chiar si atunci cand sunt inconjurati de prieteni,de oameni care sunt iubiti,oameni care iubesc si ei la randul lor...si totusi,ea este inca prezenta.In ciuda sentimentelor si emotilor negative pe care singuratatea le ofera..ea este buna.Este generoasa,iar tu trebuie sa fi indeajuns de inteligent pentru a o intelege,ea este cea care te face sa deschizi ochii si sa privesti lumea .Sa poti,doar pentru cateva minute,sa o schimbi dupa placul tau,sa o faci a ta.Singuratatea,chiar izolarea de lume,uneori iti da sentimentul de libertate,de siguranta,de linsite.Singuratatea iti da timp sa iti creezi propria ta lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu